Marea Britanie şi Irlanda intenţionează să depună o candidatură comună la organizarea Campionatului European din anul 2028, au anunţat Federaţiile de fotbal din Anglia, Irlanda de Nord, Scoţia, Ţara Galilor şi Republica Irlanda într-un comunicat comun dat publicităţii.
Cele cinci asociaţii au renunţat la planul de a intra în cursa pentru găzduirea Cupei Mondiale din 2030 şi se vor concentra, în schimb, asupra EURO 2028.
„Găzduirea unui EURO oferă o rentabilitate similară a investiţiei, turneul european având în schimb un cost de organizare mult mai mic şi posibilitatea ca beneficiile să fie realizate mai devreme”, se precizează în textul celor cinci federaţii.
„Credem că Regatul Unit şi Republica Irlanda pot oferi UEFA şi fotbalului european ceva special în 2028 – o colaborare unică şi compactă de găzduire în cinci direcţii, care va oferi o experienţă grozavă pentru echipe şi fani”, adaugă comunicatul.
EURO 2020, amânat cu un an din cauza pandemiei de coronavirus, s-a desfăşurat în mai multe oraşe gazdă din Europa, unul dintre ele fiind capitala României, Bucureşti, în timp ce ediţia 2024 va avea loc în Germania.