România trimite ajutoare în Ucraina

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, duminică, că România a decis să trimită ajutoare către Ucraina, sub formă de muniție, combustibil, căști, echipament militar, alimente și medicamente. Decizia a fost luată în cursul dimineții de către Guvern, în cadrul ședinței task force-ului întrunit special pentru gestionarea situației de la graniță.

„Alături de partenerii și aliații săi, România continuă să sprijine Ucraina în efortul său de a respinge invazia Federației Ruse! Țara noastră va trimite o nouă tranșă de ajutoare către Ucraina: muniție, combustibil, căști, echipament militar, alimente și medicamente.
Este impresionantă mobilizarea exemplară a românilor și implicarea voluntarilor pentru a-i ajuta pe cei care sunt nevoiți să caute refugiu din zonele de război. Le sunt recunoscător și le mulțumesc tuturor! Solidaritate deplină cu Ucraina și cu poporul ucrainean!”, a anunțat șeful statului pe pagina sa de Facebook.

Guvernul a decis trimiterea, duminică, în Ucraina, a unei a doua tranşe de ajutoare – combustibili, veste antiglonţ, căşti, muniţie şi echipamente militare, alimente, apă şi medicamente – în valoare totală de 3 milioane de euro, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

Totodată, Guvernul şi-a anunţat disponibilitatea de a prelua răniţi ucraineni în reţeaua sanitară din România.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X