Ucraina se află în cea de-a 13 zi de la invazia armatei ruse. Statul Major trage un semnal de alarmă și arată că, în ultimele zile, rușii s-au regrupat și au revizuit strategia, pregătindu-se de un asalt total asupra Kievului. Potrivit informațiilor deținute până în prezent de partea ucraineană, Kievul va fi invadat de trupele din celebrele grupuri Wagner și Kadyrovtsy, grupuri de elită ale armatei Rusiei.
Situația este tensionată în tot mai multe orașe ale țării. În noaptea de luni spre marți, atacurile aeriene din regiunea Sumi au ucis 9 persoane, printre care și 2 copii. Totul, în urma unui atac aerien rusesc s-a produs și un incendiu la un depozit de petrol din Cerniahiv. Din fericire, incendiul a fost stins în cursul acestei dimineți.
Rescuers in #Sumy eliminated the aftermath of a nighttime air strike on the city.
The bodies of civilians were pulled out from under the rubble of houses – 9 people were killed, including two children. pic.twitter.com/zKeOJZoB9O
— NEXTA (@nexta_tv) March 8, 2022
Totodată, ritmul înaintării trupelor ruse a încetinit în prima parte a celei de-a treisprezecea zile de război, a informat Statul Major General al armatei ucrainene într-un comunicat, citat de EFE şi Unian.
„Adversarul îşi continuă operaţiunea ofensivă, dar ritmul de înaintare a trupelor sale a încetinit considerabil”, semnalează Statul Major pe pagina sa oficială de Facebook. „Forţele ucrainene continuă să desfăşoare operaţiuni de apărare în zonele operaţionale de sud, est şi nord”, adaugă acesta.
Statul Major al forţelor armate ucrainene evocă în acest sens apărarea oraşului Cernigov (nord), operaţiunile în desfăşurare în direcţia Severski, la periferia Kievului, la Sumî (nord-est) şi în suburbiile oraşului Mikolaiv (Nikolaev, sud), situat între Herson şi oraşul-port Odesa.
În alte zone, are loc o „operaţiune de stabilizare”, indică înaltul comandament.
În regiunile Harkov (est), Sumî, Cernigov şi Kiev au loc jafuri, violenţe împotriva localnicilor, confiscări de locuinţe, folosirea hangarelor agricole pentru parcarea echipamentelor militare, denunţă Statul Major General al Forţelor armate ucrainene.
În perimetrul regiunilor Herson şi Mikolaiv, care sunt ocupate de ruşi, potrivit acestuia, trupele ruse „folosesc unităţi de luptă psihologică pentru a influenţa populaţia locală”.
„Conform informaţiilor disponibile, au fost create până la 10 grupuri psihologice tactice cu obiectivul de a desfăşura activităţi de propagandă în rândul populaţiei locale”, consemnează înaltul comandament militar, care adaugă că Rusia intimidează populaţia din partea de nord a peninsulei Crimeea, anexată de Moscova în 2014. „Serviciul Federal de Securitate (FSB, ex-KGB) creează grupuri de lucru pentru activităţi cu populaţia, în special pentru a identificarea rezistenţei”, potrivit aceluiaşi comunicat.
Președintele Volodimir Zelenski a transmis luni noapte un nou mesaj de mobilizare pentru poporul ucrainean, subliniind că ”noi nu dăm înapoi” și că rezistența ”eroică” întâmpinată este un coșmar pentru invadatori. Ucrainenii spun că au ucis încă un general rus și anunță unele recuceriri de zone ocupate de ruși, plus pierderi grele provocate inamicului.
În rândul țărilor Occidentale se discută tot mai mult de interzicerea petrolului rusesc, Moscova susținând că în acest caz prețul pe baril ar crește la 300 de dolari și amenințând că închide gazoductul Nord Stream 1.