Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, Kamala Harris, se va afla vineri în vizită oficială în România, unde va fi primită de președintele Klaus Iohannis, potrivit unui anunț al Administrației Prezidențiale.
„Prezența vicepreședintelui Kamala Harris în România reconfirmă soliditatea Parteneriatului Strategic bilateral și angajamentul ferm al Statelor Unite de a susține securitatea României și a aliaților NATO de pe Flancul Estic, reflectând, totodată, aprecierea Administrației americane pentru abordarea responsabilă și implicată a țării noastre în contextul amenințărilor actuale de securitate generate de agresiunea ilegală a Federației Ruse, precum și în gestionarea fluxurilor de refugiați de la granițe și acordarea de asistență umanitară”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.
De asemenea, va fi abordată coordonarea, în continuare, a comunității transatlantice privind adoptarea de noi sancțiuni privind Rusia.
Venirea vicepreședintelui american la București completează o serie de vizite oficiale la nivel înalte care au avut loc, în ultima perioadă, în România.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a vizitat baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu/jud. Constanța, înainte ca Rusia să invadeze Ucraina. Stoltenberg a venit în România pentru a marca trimiterea a 1.000 de soldați americani în România.
După începerea conflictului din Ucraina, președinta Consiliului European, Ursula von der Leyen, dar și șeful diplomației europene, Josep Borrel, au venit și ei în România.