Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, sâmbătă, că cel mai probabil conflictul dintre Rusia şi Ucraina va mai dura câteva săptămâni, pentru că în acest moment nu se observă o încetinire din partea Federaţiei Ruse. Geoană a precizat că speră că va fi posibilă o formulă diplomatică şi politică, pentru finalul războiului.
”Conflictul va mai dura. Adică avem informaţii, evaluăm şi noi, anticipăm lucrurile şi avem…, aţi observat cât de mare este precizia cu care ştim şi anticipăm lucrurile. Nu pot spune cât de mult va dura, pentru că depinde de foarte mulţi factori, inclusiv de natură economică, presiunea sancţiunilor, presiunea opiniei publice, dar probabil câteva săptămâni vom mai avea de conflict şi îmi e teamă şi ne este teamă şi ne uităm cu mare îngrijorare la victimele omeneşti, la faptul că avem acum 3 milioane şi ceva de refugiaţi ucraineni, probabil că numărul va creşte, avem astăzi 6,5 milioane de persoane deplasate intern, în interiorul Ucrainei, probabil că va creşte, să sperăm că în cele din urmă o formulă diplomatică şi politică va putea fi posibilă, dar deocamdată nu vedem din partea Federaţiei Ruse o încetinire a intenţiei şi a mobilizării de resurse pentru continuarea războiului. Este continuarea într-o greşeală strategică deja destul de gravă făcută de preşedintele Putin, ne este teamă că va persevera în greşeală”, a declarat Geoană la Digi24.
În cea de-a 24-a zi de război, conflictul continuă să escaladeze. La Mariupol, luptele au ajuns în centrul orașului, atât potrivit taberei ucrainene cât și celei rusești. Oamenii care au reușit să se evacueze de acolo descriu scenele de teroare din oraș, care este asediat de bombe. Președintele Zelenski spune că, din cauza bombardamentelor, e foarte dificil de stabilit coridoare umanitare la Mariupol și face apel la discuții ”oneste” cu Rusia. Într-un alt oraș, Mikolaiv, zeci de oameni au fost uciși într-un atac asupra unei cazărmi ale armatei, potrivit unui parlamentar ucrainean.
Ministerul ucrainean al Afacerilor Externe a declarat că aproape 14.400 de angajați ruși au fost uciși în Ucraina sâmbătă, iar mii de echipamente rusești au fost distruse de la invazia rusă în Ucraina. Potrivit unei postări de pe contul oficial de Twitter al ministerului, au mai fost distruse 95 de avioane rusești, 115 elicoptere, 1.470 de vehicule blindate, 213 de piese de artilerie și alte piese de echipament.
Cel puțin 847 de civili – incluzând 64 de copii – au fost uciși în Ucraina de la începutul invaziei ruse din 24 februarie până vinerea trecută, potrivit ultimei actualizări a Oficiului Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului. 1.399 de civili au fost răniți, printre ei numărându-se 78 de copii, în mare parte din cauza bombardamentelor și a atacurilor aeriene. Bilanțul real este considerat a fi mult mai mare, potrivit Oficiului.
Aproximativ 1,5 milioane de copii au fugit din Ucraina de la începutul invaziei Rusiei și riscă să fie traficați, potrivit UNICEF.
”Copiii care fug de războiul din Ucraina sunt expuşi unui risc crescut de trafic şi exploatare de persoane. Traficanţii caută adesea să exploateze haosul mişcărilor populaţiei la scară largă şi, având în vedere că peste 1,5 milioane de copii au fugit din Ucraina ca refugiaţi din 24 februarie şi nenumăraţi alţii au fost strămutaţi din cauza violenţei în interiorul ţării, ameninţarea cu care se confruntă copiii este reală şi în creştere”, a transmis, sâmbătă, UNICEF, într-un comunicat de presă.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a cerut sâmbătă Elveţiei să ia măsuri împotriva oligarhilor ruşi, care, din ”frumoasele oraşe elveţiene”, contribuie la războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, transmite Reuters. Într-un mesaj adresat miilor de participanţi la un protest anti-război desfăşurat la Berna, Zelenski i-a mulţumit Elveţiei pentru sprijinul acordat după ce armata rusă a început invadarea Ucrainei, în 24 februarie, dar a schimbat tonul atunci când s-a referit la sectorul financiar elveţian.
”Băncile voastre sunt locul unde stau banii oamenilor care au pornit acest război. Acest lucru este dureros. Aceasta este şi o luptă împotriva răului, astfel încât conturile lor să fie îngheţate. Şi aceasta ar fi o luptă şi o puteţi face”, a spus şeful statului ucrainean.
”Ucrainenii simt ce înseamnă ca oraşele să fie distruse. Ele sunt distruse din ordinul unor oameni care trăiesc în frumoase oraşe europene, elveţiene, şi care se bucură de proprietăţi în oraşele voastre. Ar fi într-adevăr bine să îi privaţi de aceste privilegii”, a subliniat Volodimir Zelenski în mesajul adresat elveţienilor.
Elveţia, care nu este membră a Uniunii Europene, a adoptat sancţiunile UE contra unor indivizi sau entităţi din Rusia.