Franța trimite la hub-ul umanitar de la Suceava două convoaie cu echipamente medicale și de intervenție, pentru Ucraina

Două convoaie franceze, formate din vehicule de intervenţie, ambulanţe, şi care transportă echipamente medicale şi de salvare ce vor fi oferite serviciului ucrainean pentru situaţii de urgenţă, reprezentând prima contribuţie a Franţei la hub-ul umanitar de la Suceava, ajung sâmbătă în România.

Din primul convoi fac parte 100 de pompieri şi salvatori care vor transporta vehiculele şi echipamentele donate Ucrainei: 11 maşini pentru stingerea incendiilor, 16 autospeciale de intervenţie şi 23 de camioane care transportă 49 de tone de echipamente medicale şi de salvare (echipamente de protecţie, scări manuale, furtunuri de incendiu, echipamente medicale).

Această operaţiune este coordonată de Direcţia Generală pentru Securitate Civilă şi Managementul Crizelor din Ministerul francez de Interne şi Centrul de criză şi sprijin al Ministerului francez pentru Europa şi Afaceri externe.

Un al doilea convoi, format din 21 de ambulanţe noi, completează această donaţie din partea Franţei. Ambulanţele au fost achiziţionate cu sprijinul autorităţilor locale franceze şi al companiilor, care au contribuit la strângerile de fonduri gestionate de Centrul de criză şi sprijin.

„Aceste operaţiuni desfăşurate în cadrul Mecanismului de protecţie civilă al Uniunii Europene (MPCU) sunt o mărturie a solidarităţii Franţei, a autorităţilor locale şi a companiilor franceze faţă de poporul ucrainean”, arată misiunea diplomatică.

Sursa foto: Ambassade de France en Roumanie /Facebook

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X