Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a participat la ceremonia religioasă în memoria prinţului Philip

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a participat marţi la o ceremonie religioasă în memoria soţului ei defunct, prinţul Philip, după ce a anulat mai multe angajamente oficiale în ultimele luni din cauza unor probleme de sănătate, informează AFP.

Suverana de 95 de ani a sosit la catedrala Westminster din Londra la braţul fiului ei Andrew, aflat şi el la prima lui apariţie în public după acordul confidenţial semnat cu americanca Virginia Giuffre, care l-a acuzat de agresiune sexuală.

Regina Elisabeta a II-a dorit neapărat să fie prezentă la această ceremonie, organizată la aproape un an după moartea celui care i-a fost soţ timp de 73 de ani, decedat pe 9 aprilie 2021 la vârsta de 99 de ani. Funeraliile ducelui de Edinburgh au fost organizate atunci în prezenţa unui număr restrâns de persoane din cauza restricţiilor asociate pandemiei de coronavirus.

Evenimentul de marţi reprezintă o apariţie rară în public a reginei Elisabeta a II-a, care şi-a diminuat considerabil agenda de lucru după o noapte de spitalizare în octombrie 2021 pentru analize medicale a căror natură nu a fost dezvăluită. Suverana britanică s-a retras de la începutul pandemiei de COVID-19 la Castelul Windsor, aflat la o distanţă de circa 40 de kilometri de Londra.

La jumătatea lunii martie, ea şi-a anulat în ultimul moment participarea la o slujbă religioasă organizată cu ocazia Zilei Commonwealth.

Regina, care a sărbătorit de curând împlinirea a 70 de ani de domnie, a dezvăluit recent că întâmpină dificultăţi în deplasare şi a fost văzută utilizând un baston, aşa cum s-a întâmplat şi la ceremonia religioasă de marţi. Potrivit presei internaţionale, regina britanică foloseşte un scaun cu rotile în privat şi o maşină de golf în grădinile Castelului Windsor, iar un lift special a fost instalat în reşedinţa regală Balmoral din Scoţia.

Regina a fost diagnosticată şi cu COVID-19 în februarie 2022, prezentând însă doar simptome uşoare.

Ceremonia organizată marţi în memoria prinţului Philip i-a adus un omagiu celui care a fost „stânca personală” a reginei Elisabeta a II-a timp de peste şapte decenii.

Moartea lui din aprilie 2021, survenită cu puţin înainte ca ducele de Edinburgh să împlinească 100 de ani, a avut loc într-un context marcat de reguli stricte anti-COVID-19, din cauza cărora regina a putut fi văzută în timp ce stătea singură pe o bancă din capela Castelului Windsor.

Pentru a-i aduce un ultim omagiu, la evenimentul de marţi au participat membri ai familiei regale britanice şi numeroase capete încoronate din străinătate, inclusiv regele Belgiei, regele Spaniei şi regele Suediei, precum şi lideri politici importanţi, precum prim-ministrul britanic Boris Johnson.

Dintre absenţi se remarcă prinţul Harry, care a renunţat să mai ocupe alături de soţia lui, Meghan, un rol de prim rang în rândul familiei regale britanice. Cuplul princiar şi cei doi copii ai lor locuiesc de atunci în California.

Au fost prezenţi însă toţi cei patru copii a reginei Elisabeta a II-a şi prinţul Philip: Charles, Anne, Andrew şi Edward.

Sursa foto: Facebook

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X