Rusia ar avea în plan să intervină militar în Republica Moldova

Rusia ar fi decis să atace Republica Moldova pentru a deschide un nou front împotriva Ucrainei, scrie The Times, care citează surse din cadrul serviciilor secrete ucrainene.

Una dintre sursele publicației britanice spune că există mai mulți factori care ar indica un atac în viitorul apropiat asupra Republicii Moldova, care are o armată de doar 3.250 de militari. Dacă ar reuși să preia controlul asupra Republicii Moldova, trupele ruse ar putea ataca orașul-port Odesa dinspre vest.

„Credem că la Kremlin a fost luată deja decizia de a ataca Republica Moldova.

Soarta Republicii Moldova este crucială. Dacă ruşii încep să obţină controlul, din punct de vedere militar suntem un obiectiv mai uşor (de cucerit – n.r.) şi ameninţarea la adresa Ucrainei va fi existenţială”, a declarat pentru cotidianul britanic o sursă militară ucraineană, scrie Agerpres, citând EFE.

Tensiunile au sporit în Transnistria, regiune separatistă a Republicii Moldova, după o serie de explozii atribuite „teroriştilor”.

Analiştii occidentali cred că obiectivul Kremlinului este de a crea o legătură terestră dinspre Rusia de-a lungul întregii coaste a Ucrainei către Transnistria, tăind accesul Ucrainei la Marea Neagră, conform The Times.

Potrivit unei surse militare, serviciile de informaţii ucrainene atrag atenţia asupra activităţii de la aerodromul principal din Tiraspol, „capitala” Transnistriei, ceea ce sugerează că ruşii s-ar pregăti pentru conflict, cu avioane de transport Iliuşin-76 şi, posibil, elicoptere care ar urma să ajungă aici.

Conform funcţionarilor occidentali, circa 1.500 militari ruşi ar fi staţionaţi în Transnistria.

Rusia ar putea crea un „pretext” pentru a interveni în Republica Moldova care să se suprapună cu defilarea de 9 mai, când ruşii sărbătoresc Ziua Victoriei, care marchează înfrângerea naziştilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X