Două persoane, arestate după ce au încercat să întrerupă parada militară ”Trooping the Colour”

Cel puţin două persoane au perturbat desfăşurarea paradei militare „Trooping the Colour” care a deschis joi, la Londra, seria de evenimente ce marchează Jubileul de Platină al reginei Elisabeta a II-a, alergând în faţa militarilor britanici aflaţi în marş înainte de a fi arestate, potrivit unor imagini televizate, relatează Reuters.

Doi bărbaţi au depăşit cordoanele de securitate în spatele cărora zeci de mii de persoane s-au reunit pe celebrul bulevard The Mall din Londra, care duce la Palatul Buckingham, şi s-au aşezat pe asfalt în faţa unei fanfare care participa la această defilare, au arătat imaginile transmise de posturile TV britanice.

Unul dintre ei purta un afiş, iar celălalt o coroană aurie. Ambii au fost imobilizaţi foarte repede de poliţiştii londonezi, care i-au escortat apoi în afara zonei în care se desfăşura parada militară.

„Câteva arestări au fost operate în rândul unor persoane care au încercat să perturbe ceremonia organizată pe bulevardul The Mall. Arestările au avut legătură cu tulburarea ordinii publice”, a transmis Poliţia britanică într-un mesaj publicat pe Twitter.

„Mulţumim persoanelor din mulţime care şi-au exprimat sprijinul aplaudându-i pe poliţiştii care au revenit la posturile lor după ce au rezolvat cu promptitudine acest incident”, a adăugat Poliţia britanică.

La parada militară „Trooping the Colour”, organizată anual pentru a celebra aniversarea oficială a reginei, participă aproximativ 1.500 de soldaţi şi ofiţeri britanici.

Regina Elisabeta a II-a a participat călare la această paradă până în 1986. Cu cinci ani înainte, în 1981, un bărbat a tras şase gloanţe oarbe în direcţia suveranei, care a reuşit totuşi să îşi controleze foarte bine calul. Regina britanică nu a fost rănită, iar autorul acelui incident, un bărbat, a fost arestat.

Sursa foto: BBC

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X