Canada suspendă testele COVID-19 aleatorii în aeroporturile supraaglomerate

Guvernul canadian a anunţat vineri suspendarea testelor aleatorii COVID-19 pe aeroporturile ţării până la sfârşitul lunii iunie, pentru a reduce timpii de aşteptare întâlniţi de pasageri în ultimele săptămâni, scrie AFP.

Aceste teste efectuate pe pasageri aleşi la întâmplare la sosirea lor în Canada vor fi suspendate cu începere de sâmbătă şi vor fi reluate „în exterior” la 1 iulie, potrivit unui comunicat.

„Continuăm să lucrăm cu aeroporturi, transportatori aerieni (…) pentru a pune în aplicare soluţii de reducere a întârzierilor pe măsură ce se apropie perioada de vârf estivală”, a mai precizat guvernul.

Numeroşi responsabili ai sectorului aerian s-au pronunţat împotriva acestor teste în ultimele săptămâni, acuzate că au amplificat lunga aşteptare pe aeroporturile canadiene, afectate deja de lipsa de personal.

La Toronto ca şi la Montreal, este nevoie în medie de câteva ore pentru ca pasagerii să părăsească aeroportul în ultima vreme. În ţară, deficitul de forţă de muncă s-a agravat şi afectează toate sectoarele de activitate.

Pe reţelele sociale, mulţi pasageri au povestit în ultimele zile că au aşteptat mult timp în avionul lor oprit pe pistă înainte de a li se permite debarcarea, dar şi că au stat la cozi foarte mari la verificarea bagajelor.

Principala companie aeriană a ţării, Air Canada, a recunoscut că este afectată de aceste probleme.

„Prelungirea întârzierilor la nivelul controlului de securitate de securitate şi vamal, în special la aeroportul Pearson din Toronto, au constrâns companiile aeriene să anuleze zboruri”, a recunoscut purtătorul de cuvânt al Air Canada, Peter Fitzpatrick, în presa canadiană.

Guvernul de la Ottawa a promis că va continua să angajeze agenţi de control pe aeroporturi – 865 de persoane s-au alăturat securităţii transportului aerian din aprilie, a precizat comunicatul, citat de AFP.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X