Prețurile mari ale combustibilului i-au scos pe șoferi în stradă. Conducătorii auto anunță, astăzi, noi proteste, iar mii de mașini vor bloca stațiile de alimentare din peste 30 de orașe din țară. Și premierul României a reacționat după manifestațiile de zilele trecute și a cerut autorităților să deschidă o anchetă.
În peste 30 de orașe din țară vor participa șoferii la proteste, astăzi. Am văzut, de altfel, proteste încă de la începutul săptămânii.
Oamenii spun că în curând nu își vor mai permite să își umple rezervoarele, și asta din cauza prețului foarte mare. Combustibilul s-a scumpit cu aproximativ 50% în ultimul an, iar prețul unui litru de motorină a ajuns să coste peste 9 lei.
În acest context, seria protestelor continuă, anunță Realitatea Plus. Șoferii, practic blochează benzinăriile, unde merg și alimentează de doar câțiva lei, iar apoi plătesc fie în monede, fie cu cardul, astfel încât companiile să plătească un comision foarte mare pentru sume foarte mici.
Același lucru se va întâmpla și astăzi, doar că vorbim despre un protest mai mare pentru ca vor participa șoferi din peste 30 de orașe.
După seria protestelor anterioare, a reacționat și premierul Nicolae Ciucă, care a solicitat ministerelor Energiei și Finanțelor să deschidă o anchetă pe piața carburanților pentru a vedea dacă prețurile au crescut artificial, iar autoritățile să ia masuri, dacă este cazul.
Șoferii spun însă că vor continua să protesteze până când vor vedea măsuri concrete luate de către autorități. Seria protestelor va continua, astfel, până la finalul lunii, când pe data de 30 iunie va avea loc cel mai mare protest al șoferilor, la care vor participa oameni din toată țara, chiar și transportatorii autorizați, care cer plafonarea prețurilor la carburanți și spun că în caz contrar riscă să intre în insolvență.