Premierul Boris Johnson, o nouă vizită-surpriză la Kiev

Premierul britanic Boris Johnson a sosit la Kiev pentru o întâlnire cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, anunță Sky News. Prim-ministrul urma să participe la un summit major de la Doncaster, dar s-a retras în ultimul moment, spun reporterii. Aceasta este a doua vizită a lui Johnson în Ucraina de la începutul invaziei ruse. El a fost primul lider al unei țări G7 care a vizitat Kievul, în aprilie.

Premierul britanic Boris Johnson a oferit vineri o operaţiune majoră de instruire a soldaţilor ucraineni, anunţ făcut în timpul unei vizite surpriză efectuate la Kiev, unde a fost primit de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează Reuters.

Aceasta este a doua vizită a lui Johnson la Kiev de când a început pe 24 februarie agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei, în timpul scurs de atunci Marea Britanie remarcându-se prin livrările substanţiale de armament pentru Ucraina.

Premierul britanic, pe care Zelenski l-a descris drept un ”mare prieten” al Ucrainei, a publicat o fotografie în care apare împreună cu acesta.

”Multele zile scurse din acest război au dovedit că sprijinul Marii Britanii este ferm şi hotărât. Mă bucur să-l văd din nou la Kiev pe marele prieten al ţării noastre, Boris Johnson”, a declarat Zelenski.

Cei doi au discutat despre livrările de arme pentru Ucraina, precum şi despre sporirea ajutorului economic destinat acestei ţări şi intensificarea sancţiunilor împotriva Rusiei, potrivit şefului de cabinet al lui Zelenski, Andrei Iermark.

Johnson a venit la Kiev cu o iniţiativă concretă, şi anume ca armata britanică să gestioneze o operaţiune majoră de instruire a trupelor ucrainene, în cadrul căreia până la 10.000 de soldaţi ucraineni să fie antrenaţi în perioade de câte 120 de zile.

”Vizita mea de astăzi, în plin război, este de a transmite poporului ucrainean un mesaj clar şi simplu: Marea Britanie este alături de voi, şi vom fi alături de voi până când veţi învinge”, a spus Johnson.

Sursa foto: captură Twitter

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X