Marea Britanie va fi gazda Eurovision 2023

Organizatorii concursului de muzică Eurovision au anunțat că următoarea ediție de anul viitor – 2023 va avea loc în Marea Britanie pentu că Ucraina, devastată de război, nu va putea oferi condiții în siguranță.

European Broadcasting Union (EBU), organizatorul Eurovision, a precizat că a avut deja discuții cu radiodifuzorul ucrainean de stat – UA:PBC despre desfășurarea evenimentului în 2023 după ce trupa Kalush Orchestra a câștigat ediția Eurovision din 2022, de la Torino, Italia.

EBU a menționat că după ce au fost analizate problemele siguranței din Ucraina, în război în prezent cu Rusia, care a invadat țara pe 24 februarie, nu există o posibilitate pentru desfășurarea acolo a ediției de anul viitor, scrie DailyMail.

Decizia a fost luată chiar dacă în Ucraina au început deja pregătirile pentru Eurovision Song Contest 2023. Guvernul a creat și un comitet de organizare. Decizia dată a fost luată vineri, 10 iunie. În același timp, potrivit regulamentului Eurovision, țara câștigătoare poate transfera dreptul de a găzdui competiția unei alte țări.

În finala celei de-a 66-a ediții Eurovision din mai 2022, pe primul loc s-a situat melodia Stefania, interpretată de Kalush Orchestra din Ucraina, urmată, pe locul doi, de Space Man, interpretată de britanicul Sam Ryder.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X