Opt sate din Spania, evacuate din cauza incendiilor de pădure

Aproximativ 600 de locuitori din opt sate din provincia spaniolă Zamora au fost evacuaţi în zone mai sigure în timp ce incendiile de pădure care afectează mai multe zone ale ţării au continuat să facă ravagii vineri. Incendiul izbucnit în regiune a distrus aproximativ 9.000 de hectare din lanţul muntos Sierra de la Culebra, potrivit postului RTVE.

Aproximativ 220 de forţe din cadrul departamentului de pompieri şi de la Apărarea Civilă au fost desfăşurate vineri pentru a stingerea flăcărilor din Zamora, lângă graniţa cu Portugalia. Mai multe drumuri din zonă au fost închise începând de joi.

Potrivit experţilor, incendiile de vegetaţie sunt alimentate de secetă, de valul de căldură extremă care a adus în ultimele zile temperaturi de peste 40 de grade Celsius în unele zone ale ţării şi de vânturile foarte puternice. Comunităţile mai mari nu sunt deocamdată ameninţate de flăcări, au spus ei.

Patru incendii forestiere majore au izbucnit vineri în Catalonia, în nord-estul Spaniei. Acestea au distrus împreună o suprafaţă de aproximativ 3.000 de hectare de pădure.

Vineri, în toate cele 17 regiuni, comunităţile autonome ale ţării, au fost emise avertizări de incendii forestiere, inclusiv în Insulele Baleare.

Un val de caldură fără precedent pentru această perioadă a anului s-a abătut peste Europa de vest care este în alertă de caniculă până duminică. Cele mai afectate țări sunt Spania și Franța, unde temperaturile depășesc pe alocuri 40 de grade.

Emisiile de gaze cu efect de seră cresc intensitatea, durata şi frecvenţa valurilor de caniculă, potrivit oamenilor de ştiinţă.

Foto: Arhivă

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X