Austria renunță la vaccinarea obligatorie împotriva COVID-19

Guvernul Austriei a anunţat joi renunţarea completă la politica sa de vaccinare obligatorie împotriva COVID-19, după ce această măsură a fost deja suspendată în martie, la doar o lună după ce intrase în vigoare, informează AFP.

”De acum trebuie să trăim cu COVID-19, deci vom implementa o serie de măsuri, ceea ce înseamnă sfârşitul vaccinării obligatorii”, a declarat ministrul austriac al Sănătăţii, Johannes Rauch, într-o conferinţă de presă organizată la Viena.

Acea strategie ”a fost implementată într-un context epidemiologic diferit”, marcat de unităţi spitaliceşti supraaglomerate, a subliniat el.

”Însă varianta Omicron a schimbat regulile”, a adăugat acest ministru ecologist. ”Chiar şi cei care au acceptat încă de la început să se vaccineze sunt acum reticenţi faţă de ideea de a-şi administra o nouă doză”, a completat Johannes Rauch.

Legea privind vaccinarea obligatorie nu a fost considerată de o comisie de experţi ”necesară”, ”fie din punct de vedere medical, fie constituţional”, şi a creat ”o profundă divizare în rândul societăţii austriece”, a mai spus ministrul Sănătăţii din Austria.

Textul de lege a intrat în vigoare pe 5 februarie, o măsură inedită în Uniunea Europeană (UE) şi care a generat o opoziţie puternică într-o parte a populaţiei Austriei, o ţară care are 9 milioane de locuitori.

Toţi rezidenţii cu vârste de peste 18 ani erau vizaţi de acea lege, cu excepţia femeilor însărcinate, a persoanelor care au contractat noul coronavirus cu mai puţin de 180 de zile în urmă şi a persoanelor care puteau fi exceptate de la vaccinare din motive medicale.

Controalele ar fi trebuit să înceapă la jumătatea lunii martie şi ar fi trebuit să fie însoţite de amenzi care variau de la 600 de euro până la 3.600 de euro.

Dar, în cele din urmă, Guvernul de la Viena a decis să suspende aplicarea legii odată cu apariţia variantei Omicron, care este mai puţin periculoasă.

”În prezent există multe argumente pentru a spune că această atingere adusă drepturilor fundamentale nu este justificată”, declara, atunci, Karoline Edtstadler, ministrul austriac pentru Afaceri Europene şi Chestiuni Constituţionale.

De altfel, legea a eşuat în a-i convinge pe austriecii care erau reticenţi faţă de vaccinarea anti-COVID-19.

În prezent, circa 62% din populaţia ţării dispune de un certificat de vaccinare valid, un procent care plasează Austria în urma multor state din Europa de Vest.

Austria a raportat peste 18.700 de decese asociate COVID-19 de la începutul pandemiei.

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X