Din cauza secetei, autoritățile din România, au raționalizat consumul de apă în mai multe localități 

Tot mai multe localități din România primesc apa potabilă cu porția. Este secetă în trei sferturi din țară, iar în unele localități din est și vest, autoritățile au raționalizat consumul de apă. Cei care sunt prinși că folosesc apa de băut să-și ude serele și grădinile, ar putea fi amendați.

Localități din mai multe județe precum Arad, Cluj, Ialomița și Constanța au apelat la această măsură, în care oamenii trebuie să își limiteze pe cât posibil consumul de apă, încă de zilele trecute.

Și în județul Bihor, 3 localități au introdus restricții pe timp de noapte. Apa de la rețea va fi întreruptă între orele 23.00 și 05:00.

În Maramureș, în orașul Tăuții-Măgherăuș (cu toate satele aparținătoare), furnizarea apei se face între orele 06:00 – 10:00 și 16:00 – 21:00.

În județele Cluj, Sălaj și Mureș sunt aproape 20 de localități unde sunt probleme cu apa de băut, din cauza secetei.

Hidrologii spun cu îngrijorare că râurile din Moldova sunt cu 30% sub mediile perioadei și vor continua să scadă în lipsa ploilor.

Raționalizarea consumului de apă începe să fie impusă în județul Ilfov. Furnizorul local de apă a anunțat cetățenii că apa va fi sistată pe timpul nopții, pentru refacerea stocului. Compania spune că va recurge la acest gest din cauza temperaturilor ridicate care s-au resimțit în această perioadă iar pe fondul caniculei oamenii au folosit mai multă apă, nu numai pentru consum propriu ci și pentru cultura plantelor care este grav afectată de secetă.

Între timp, situația este critică și pe Dunăre, din cauza secetei nivelul apei a scăzut dramatic, iar navele care transportă mărfuri sunt în pericol.

Premierul Nicolae Ciucă spune că va lua măsuri în situațiile punctuale unde sunt probleme din cauza secetei.

”Am discutat acest aspect cu ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor și acolo unde va fi nevoie se va interveni punctual”, a declarat Nicolae Ciucă.

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X