Noua Zeelandă va oferi măşti şi teste gratuite în încercarea de a încetini transmiterea COVID-19 

Guvernul Noii Zeelande a anunţat joi că va oferi măşti şi teste rapide antigen gratuite în încercarea de a încetini transmiterea COVID-19 şi de a reduce presiunea asupra sistemului sanitar din această ţară care se confruntă cu un aflux de pacienţi cu COVID-19 şi gripă, informează Reuters.

Noua Zeelandă a raportat în ultimele săptămâni o creştere semnificativă a numărului de cazuri noi de COVID-19, iar potrivit autorităţilor, acest val de Omicron ar putea fi mai grav decât primul.

Noua Zeelandă, cu o populaţie de 5,1 milioane de locuitori, a înregistrat joi 11.382 de cazuri noi de COVID-19, numărul total al persoanelor infectate în prezent ajungând la 68.737. Dintre acestea, 765 de cazuri sunt în prezent spitalizate.

Apreciată în trecut pentru modalitatea de abordare a pandemiei, Noua Zeelandă a fost ferită în mare parte de COVID-19 până la sfârşitul anului trecut datorită răspunsului prompt, precum şi a izolării sale geografice. Guvernul a renunţat la politica ”zero-COVID” la începutul anului după ce populaţia a fost vaccinată masiv, iar drept urmare virusul a început să se răspândească.

Deşi strategia ”zero COVID” nu mai este o opţiune valabilă, oamenii trebuie să poarte măşti, să facă teste şi să se izoleze la domiciliu dacă au fost depistaţi pozitiv cu COVID-19 atât ei cât şi un membru al familiei.

Guvernul pune la dispoziţie pe scară largă măşti şi teste gratuite, a autorizat farmaciile să vândă medicamente pentru tratamentul COVID-19 şi a extins criteriile de eligibilitate pentru tratamentul antiviral.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X