O fotografie oficială cu ducesa de Cornwall, Camilla, dată publicităţii pentru a marca împlinirea vârstei de 75 de ani

O fotografie oficială a fost dată publicităţii duminică pentru a marca împlinirea vârstei de 75 de ani de către Camilla, ducesa de Cornwall, informează DPA/PA Media.

Camilla apare relaxată şi zâmbind în fotografia dată publicităţii cu ocazia aniversării de duminică, ce urmează unei săptămâni pline pentru membra familiei regale britanice, soţia moştenitorului tronului, prinţul Charles.

În imagine, viitoarea regină consoartă stă aşezată la o masă din grădină, cu o ceaşcă de ceai şi un bol cu piersici în faţă şi flori şi plante în fundal.

Ducesa a fost invitată să editeze cel mai recent număr al revistei Country Life, iar fiul ei, criticul culinar Tom Parker Bowles, a semnat o odă închinată piersicilor, ingredientul principal al unuia dintre deserturile preferate ale mamei sale, melba.

„Mama mea este o cultivatoare pasionată de piersici albe (subiectul rubricii din această lună a fost ideea ei)”, a scris Parker Bowles.

Fotografia a fost realizată luna trecută în grădinile de la Raymill, din Lacock, Wiltshire, locul în care Camilla îşi găseşte refugiul şi unde au fost cultivate piersicile din imagine.

Ea a cumpărat proprietatea cu şase dormitoare, situată la aproximativ 25 de kilometri de casa prinţului de Wales din Highgrove, după divorţul de Andrew Parker Bowles, la jumătatea anilor 1990.

Aniversarea vârstei de 75 de ani va fi celebrată duminică cu o cină retrânsă în familie, potrivit Clarence House. Este probabil ca prinţul Charles să găzduiască evenimentul ce ar putea avea loc la Highgrove.

La eveniment sunt aşteptaţi fiica Camillei, Laura Lopes şi sora mai mică a ducesei, Annabel Elliot.

Ducesa de Cornwall, soţia prinţului Charles de Wales, s-a născut la 17 iulie 1947, la Londra, şi este fiica maiorului Bruce Middleton Hope Shand şi a soţiei acestuia, Rosalind Maud Shand.

La 4 iulie 1973, s-a căsătorit cu brigadier Andrew Parker Bowles, cu care a avut doi copii, Thomas Henry şi Laura Rose, născuţi în 1974 şi, respectiv, 1978. Cei doi au divorţat în 1995.

Camilla s-a recăsătorit, la 9 aprilie 2005, cu prinţul Charles de Wales, moştenitorul tronului britanic.

Ca membru al familiei regale britanice, ducesa de Cornwall îşi susţine soţul în îndeplinirea îndatoririlor de Prinţ Moştenitor. Astfel, îl însoţeşte pe prinţul Charles în majoritatea vizitelor efectuate atât în ţară cât şi peste hotare, cei doi fiind cei mai importanţi ambasadori ai Regatului Unit, menţionează site-ul oficial al Familiei Regale britanice, www.royal.uk.

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X