Fostul ministru britanic de finanţe Rishi Sunak, candidat pentru a-i succeda premierului Boris Johnson, a criticat dur duminică China pe care a descris-o drept „cea mai mare ameninţare pe termen lung” a Regatului Unit, transmite AFP, citată de Agerpres.
Acuzând China că „ne fură tehnologiile şi ne infiltrează universităţile”, Rishi Sunak a luat astfel poziţie în faţa rivalei sale în cursa pentru Downing Street, Liz Truss, care la conducerea diplomaţiei britanice a avut ocazia să-şi înăsprească tonul în privinţa Beijingului.
Campania dintre cei doi finalişti pentru a-l înlocui pe Boris Johnson, constrâns să părăsească puterea după o succesiune de scandaluri, a dat naştere recent la o supralicitare pe teme dragi dreptei partidului, precum imigraţia.
Rishi Sunak promite, dacă va fi ales de aderenţii Partidului Conservator, să închidă cele 30 de institute Confucius înfiinţate în Regatul Unit. Finanţate de guvernul chinez, aceste instituţii îşi propun să promoveze limba şi cultura chineză, dar sunt acuzate de unii deputaţi conservatori că sunt folosite în scopuri de propagandă şi spionaj.
Într-un comunicat, el a estimat că chinezii „susţin invazia fascistă a Ucrainei de către Putin cumpărându-i petrolul şi încercând să-şi intimideze vecinii, inclusiv Taiwanul”.
„Ei împovărează ţările în curs de dezvoltare cu datorii insurmontabile şi se folosesc de acestea pentru a le confisca bunurile sau a le ameninţa cu un pistol diplomatic”, a acuzat el. „Ei torturează, închid şi îşi îndoctrinează propriul popor, în special în Xinjiang şi Hong Kong, încălcând drepturile omului”, a mai scris Rishi Sunak.
„Voi împiedica China să preia controlul universităţilor noastre şi voi oferi întreprinderilor şi instituţiilor publice britanice securitatea cibernetică de care au nevoie”, a continuat el.
Printre promisiunile lui Rishi Sunak, se numără crearea unei alianţe internaţionale, în maniera NATO, pentru „a se apăra” împotriva atacurilor tehnologice ale Chinei, dezvoltarea sprijinului MI5 – agenţia britanică de contrainformaţii şi securitate internă – pentru companii şi universităţi cu scopul de „a contracara spionajul industrial chinez” sau a împiedica achiziţiile de către China în sectoare-cheie.
Votul prin corespondenţă, deschis pentru aproximativ 200.000 de membri ai Partidului Conservator, urmează să înceapă la 5 august şi să se încheie la 2 septembrie, după care câştigătorul va fi anunţat la 5 septembrie.
Sondajele de opinie indică un larg avantaj pentru actuala şefă a diplomaţiei de la Londra, Liz Truss, scrie AFP.