O nouă grevă a angajaţilor căilor ferate în Marea Britanie

În jur de 40.000 de angajaţi ai căilor ferate britanice sunt în grevă miercuri pentru creşteri salariale şi siguranţa locurilor de muncă, la o lună după cea mai amplă acţiune grevistă din sector din ultimii 30 de ani, în plină criză a puterii de cumpărare în Regatul Unit, relatează AFP, citată de Agerpres.

Pentru că nu a obţinut câştig de cauză după cele trei zile de grevă istorică de la sfârşitul lunii iunie, sindicatul feroviar RMT a chemat la o încetare a lucrului timp de 24 de ore, sperând că va obţine creşteri salariale în condiţiile unei inflaţii care ar putea depăşi 11% până la sfârşitul anului.

Acestui subiect arzător va trebui să-i răspundă succesorul premierului Boris Johnson, demisionat la 7 iulie după o serie de scandaluri. Şefa diplomaţiei, Liz Truss, şi fostul ministru de finanţe Rishi Sunak sunt cei doi finalişti dintre care va fi ales viitorul lider al conservatorilor şi prim-ministru.

Din cauza grevei, miercuri va circula doar un tren din cinci pe jumătate din reţeaua feroviară, dar în anumite zone nu va circula niciun tren toată ziua.

Greva a afectat şi circulaţia trenurilor Eurostar, cauzând anulări şi modificări de orar.

În afara acestei acţiuni, sindicatele RMT şi STA vor declanşa greve coordonate în zilele de 18 şi 20 august, iar RMT a anunţat o grevă la metroul londonez la 19 august.

Secretarul general al RMT, Mick Lynch, a declarat că membrii sindicatului sunt mai decişi ca oricând să obţină o majorare salarială, siguranţa locurilor de muncă şi condiţii bune de muncă.

El a afirmat că administratorul public al reţelei, Network Rail, nu a adus ”nicio ameliorare faţă de oferta sa salarială precedentă”.

Ministrul transporturilor, Grant Shapps, a acuzat sindicatele că îşi înmulţesc grevele şi ameninţările de grevă în defavoarea a mii de călători.

”Trebuie să facem mai mult pentru a împiedica aceste sindicate de extrema stângă foarte militante să perturbe viaţa zilnică a oamenilor obişnuiţi”, a spus el miercuri la postul SkyNews.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X