O replică a ”Tronului de Fier”, montată la Londra înainte de lansarea prequel-ului serialului „Game of Thrones”

O replică a ”Tronului de Fier” din serialul „House Of The Dragon”, un prequel al celebrei producţii HBO „Game of Thrones”, a fost montată în faţa Turnului Londrei înainte de lansarea mult aşteptatei serii TV.

Tronul Lordului celor Şapte Regate va putea fi admirat luni şi marţi înainte de premiera săptămâna viitoare a serialului în Leicester Square.

Replica tronului va fi plimbată apoi în august prin ţară, inclusiv la Cardiff şi Edinburgh.

Fanii poveştii fantastice se vor putea aşeza pe tronul cu o înălţime de aproximativ 3 metri, flancat de steagul Casei Targaryen, pentru a se fotografia.

De asemenea, ei vor putea descoperi mai multe despre noua serie folosind un cod QR de lângă replica tronului.

Bazat pe romanul „Fire And Blood” al lui George RR Martin şi plasat cu două secole înainte de evenimentele din „Game Of Thrones”, „House of the Dragon” relatează începutul căderii Casei Targaryen şi evenimentele care au condus la războiul civil Targaryen, cunoscut sub numele de „Dance of the Dragons” (dansul dragonilor).

Drama îl prezintă pe starul din „The Crown”, Matt Smith, în rolul Prinţului Daemon Targaryen, fratele mai mic al regelui Viserys şi moştenitorul tronului, în timp ce Olivia Cooke joacă rolul lui Alicent Hightower, fiica lui Otto Hightower, mâna regelui.

„House Of The Dragon” va fi difuzat pe canalul Sky şi serviciul de streaming Now, începând din 22 august.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X