Peste 1.000 de pompieri francezi încearcă să stingă un incendiu care a distrus peste 7.000 de hectare de pădure în sud-vestul țării, potrivit BBC. Sprijin va sosi în curând din Austria, Germania, Grecia, Polonia și România, a anunțat președintele Emmanuel Macron într-un mesaj pe Twitter.
Incendiile de amploare se manifestă în apropierea orașului Bordeaux. Mai multe case au fost deja cuprinse de flăcări, iar aproximativ 10.000 de persoane au fost nevoite să evacueze. Vântul puternic și temperaturile puternice, care sunt așteptate să atingă și 39 de grade Celsius, îngreunează intervenția pompierilor.
Aceștia sunt susținuți de aeronave specializate pentru astfel de intervenții, dar, în ciuda tuturor eforturilor, focul a fost încă scăpat de sub control joi, au declarat oficialii locali.
Patru avioane din flota UE de stingere a incendiilor au fost trimise în Franţa din Grecia şi Suedia, în urma unei solicitări din partea autorităţilor franceze, pe fondul reizbucnirii incendiilor forestiere care devastează zone întinse din sud-vestul ţării, a anunţat joi Comisia Europeană, relatează AFP.
În plus, echipe de pompieri din Germania, Polonia, Austria şi România au fost trimise pentru a ajuta pompierii francezi în cadrul Mecanismului de protecţie civilă al UE, a precizat Comisia.
„UE este deplin solidară atunci când o ţară se confruntă cu o situaţie de urgenţă”, a declarat comisarul european pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarcic, într-un comunicat.
„Solidaritatea europeană este în acţiune!”, a declarat preşedintele francez Emmanuel Macron într-un mesaj pe Twitter care anunţă acest ajutor european.
Comisia Europeană a declarat, de asemenea, că satelitul Copernicus al UE a fost activat de Paris pentru a colecta date esenţiale pentru primele echipe care vor interveni în zonele devastate de flăcări.
Mii de pompieri luptă în prezent în Franţa împotriva incendiilor de pădure reizbucnite pe fondul valurilor de căldură şi a lipsei ploilor.
Miercuri seara, opt incendii majore ardeau în Franţa – în Gironde (sud-vest), Maine-et-Loire (vest), Jura (est), Drome, Aveyron şi Lozere (sud-est).