Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, aflat împreună cu secretarul general al ONU la Liov, unde s-au întâlnit cu președintele Volodimir Zelenski, a afirmat joi că țara sa susține Ucraina şi s-a arătat îngrijorat de pericolul unui ”nou Cernobîl”, referindu-se la situaţia tensionată de la centrala nucleară de la Zaporojie, ocupată de Rusia, relatează agențiile AFP și dpa, preluate de Agerpres.
”În contextul în care ne continuăm eforturile pentru identificarea unei soluţii, am fost şi continuăm să fim alături de prietenii noştri ucraineni. Ne-am exprimat preocupările privind luptele în desfăşurare din jurul centralei nucleare de la Zaporojie. Nu vrem să trecem printr-un nou Cernobîl.”, a afirmat Recep Tayyip Erdogan într-o conferinţă de presă comună cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, şi cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
La rândul său, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat joi că orice avarie adusă centralei nucleare de la Zaporojie ar fi o ”sinucidere”, în contextul în care Kievul şi Moscova se acuză reciproc de bombardarea sitului. ”Trebuie să spunem lucrurilor pe nume: orice potențială avarie la Zaporojie ar fi o sinucidere”, a declarat Guterres, cerând încă o dată la ”demilitarizarea” centralei, o propunere respinsă până acum de Rusia.
Declarându-se ”grav preocupat” de situaţia de la cea mai mare centrală nucleară din Europa, Guterres a cerut ca aceasta să nu fie utilizată pentru ”indiferent care operaţiune militară”. ”Este necesar un acord de urgenţă pentru a restabili Zaporojie ca infrastructură pur civilă şi pentru a asigura securitatea regiunii”, a insistat Guterres.
La rândul său, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a aunțat că a convenit asupra parametrilor unei posibile misiuni a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) la Zaporojie în cadrul discuţiilor de la Liov cu preşedintele turc şi secretarul general al ONU.
Ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a anunţat, la rândul său, pe Twitter că directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, i-a spus că este pregătit să se deplaseze la centrala din Zaporojia în fruntea unei delegaţii. ”Mi-a comunicat că este pregătit, la invitaţia Ucrainei, să conducă o delegaţie a AIEA la centrala nucleară din Zaporojie”, a subliniat Kuleba.
Zelenski a mai spus că Rusia trebuie să-şi retragă imediat forţele şi să înceteze bombardamentele din perimetrul centralei din sudul Ucrainei.
Sursa foto articol: agerpres.ro