Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a întâlnit, marţi, cu directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, potrivit unui ofiţer de presă de la cabinetul lui Zelenski, citat de CNN.
Întâlnirea a avut loc în contextul în care Ucraina şi Rusia continuă să se acuze reciproc de bombardarea zonei din jurul centralei nucleare de la Zaporojie, înaintea vizitei planificate a unei delegaţii a AIEA, autoritatea de supraveghere nucleară a Naţiunilor Unite, care ar urma să aibă loc în cursul săptămânii.
Zelenski i-a spus lui Grossi că misiunea AIEA în Ucraina este ”urgentă” şi că Ucraina vrea ca echipa să facă mai mult decât să desfăşoare o inspecţie la centrală.
Zelenski a spus că speră că delegaţia va ”găsi o oportunitate, graţie serviciilor noastre speciale, graţie coridoarelor de securitate, pentru a ajunge la centrală şi va face tot ce poate să evite toate ameninţările la scară globală”.
”Probabil, azi aceasta este una dintre problemele de cea mai înaltă prioritate în ceea ce priveşte securitatea Ucrainei şi a lumii”, a afirmat Zelenski, potrivit news.ro
El a acuzat armata rusă pentru ”crearea de mari riscuri, privind explozii, privind încetarea funcţionării reactoarelor nucleare, privind riscurile deconectării unităţilor centralei nucleare de la Zaporojie de la reţeaua noastră şi privind riscurile sezonului de încălzire pentru cetăţenii noştri”.
Zelenski a cerut AIEA să facă mai mult decât o inspecţie la centrală, spunând că este nevoie de decizii strategice ”privind demilitarizarea urgentă a centralei, retragerea întregului şi a oricărui personal militar al Federaţiei Ruse cu explozibili, cu orice fel de arme”.
Zelenski a insistat că zona ar trebui să devină una demilitarizată şi că ar trebui să existe o trecere a centralei în controlul complet al statului ucrainean.