Ultimul reactor în funcţiune al centrale nucleare de la Zaporojie, cea mai mare din Europa, aflată sub controlul forţelor ruse şi ţintă a mai multor bombardamente, a fost debranşat luni de la reţea, a anunţat agenţia nucleară ucraineană Energoatom, notează lefigaro.fr, citat de news.ro
„Reactorul numărul 6 a fost oprit şi deconectat de la reţea”, a anunţat Energoatom pe Telegram, invocând un incendiu „care a izbucnit din cauza bombardamentelor” şi a avariat o linie electrică care leagă această unitate la reţeaua ucraineană.
Acest reactor a fost singurul care funcţiona dintre cele şase unităţi ale acestei centrale.
Sâmbătă, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), ai cărei experţi se află la faţa locului, a anunţat deja oprirea reactorului numărul 5, tot din cauza avariei unei linii electrice în urma unui bombardament.
Cu şase reactoare cu o capacitate de 1.000 de megawaţi fiecare, centrala a căzut în mâinile trupelor ruseşti în martie, la scurt timp după lansarea invaziei Ucrainei.