Charles al III-lea a fost proclamat oficial rege în Edinburgh, Cardiff şi Belfast

Charles al III-lea a fost proclamat oficial duminică rege în capitala Scoţiei, Edinburgh. Noul monarh, în vârstă de 73 de ani, a fost proclamat oficial rege şi la Cardiff (Ţara Galilor) şi la Belfast (Irlanda de Nord), după prima şi principala proclamaţie care a avut loc sâmbătă la Londra.

Acest prim text citit pe teritoriul Angliei, în care se constată moartea reginei Elisabeta a II-a şi succedarea la tron a primului său născut, este identic cu cel citit duminică în ceremonii publice în celelalte trei naţiuni ale Regatului Unit şi care au fost urmate de defilări militare şi 21 de salve de tun.

Luni, Charles al III-lea va conduce o procesiune de la reşedinţa regală Holyroodhouse din Edinburgh şi până la catedrala St Giles, aflată în imediată apropiere, unde va avea loc o slujbă religioasă.

Înainte ca sicriul să ajungă marţi la Londra, regele şi regina consoartă Camilla, însoţiţi de şefa executivului britanic Liz Truss, vor călători la Belfast şi apoi în Ţara Galilor, iar la 19 septembrie vor avea loc funeraliile de stat ale Elisabetei a II-a.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X