Charles al III-lea a discutat despre protocolul nord-irlandez în prima sa vizită oficială la Belfast

Regele Charles al III-lea a evocat marţi la Belfast, în cursul primei sale întâlniri ca suveran cu lideri politici nord-irlandezi, diferendul opunând după Brexit Regatul Unit şi Uniunea Europeană legat de provincia britanică, scrie AFP.

La o recepţie organizată la Hillsborough cu toţi liderii de partid nord-irlandezi, Charles al III-lea a manifestat un viu interes pentru problema protocolului Irlandei de Nord legat de Brexit, a informat agenţia britanică de presă PA, potrivit Agerpres.

El s-a angajat pe această problemă într-o lungă conversaţie cu Jeffrey Donaldson, liderul Partidului Unionist Democrat (DUP). Donaldson a spus că speră că discuţiile în curs cu UE privind reforma protocolului vor „progresa”, a informat agenţia, fără a cita surse.

Protocolul nord-irlandez, negociat la momentul Brexit-ului, creează o frontieră vamală de facto între insula Marea Britanie şi provincia britanică Irlanda de Nord, complicând aprovizionarea şi provocând furia unioniştilor ataşaţi apartenenţei la Regatului Unit.

În faţa blocajului instituţiilor politice locale şi după luni de negocieri fără rezultat, Londra a introdus o lege, aflată în prezent în examinare parlamentară, pentru a reveni în mod unilateral asupra unor prevederi-cheie ale acestui acord, atrăgând ameninţări cu represalii comerciale din partea Bruxellesului.

De mai multe luni, unioniştii refuză să formeze un executiv local, presupus a fi împărţit cu republicanii din Sinn Fein, susţinători ai reunificării cu Republica Irlanda vecină şi în prezent majoritari, dacă acordul nu este revizuit.

Michelle O’Neill, lidera Sinn Fein, care refuză să recunoască autoritatea monarhiei în Irlanda de Nord şi nu îşi ocupă locurile în parlamentul de la Westminster, a fost şi ea prezentă la recepţia oferită marţi. Potrivit PA, Charles al III-lea i-a mulţumit pentru condoleanţele din partea Sinn Fein în urma decesului mamei sale.

Mai devreme, noul rege, în vârstă de 73 de ani, declarase într-un discurs că este „hotărât să caute bunăstarea tuturor locuitorilor Irlandei de Nord”, în faţa parlamentului local, în continuare fără activitate.

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X