Copiii reginei Elisabeta a II-a se vor reculege vineri, în cadrul ”Priveghiului Prinţilor”

Regele Charles al III-lea, prinţesa Anne, prinţul Andrew şi prinţul Edward se vor reculege vineri la căpătâiul mamei lor, regina Elisabeta a II-a, în cadrul ”Priveghiului Prinţilor”, o tradiţie pe care cei patru au respectat-o şi atunci când sicriul suveranei se afla la Edinburgh.

La Edinburgh a fost pentru prima oară în istorie când la Priveghiul Prinţilor a participat şi o prinţesă. Toţi cei patru copii ai reginei s-au aşezat în jurul catafalcului şi s-au recules timp de 10 minute în tăcere. La priveghiul de la Edinburgh au asistat, fără să participe, regina consoartă Camilla şi Sophie, contesă de Wessex.

Acest Priveghi al Prinţilor va fi repetat şi vineri, la ora locală 19:30, la Westminster Hall, conform unui comunicat al Palatului Buckingham, Relatează Agerpres.

Cu ocazia acestui priveghi şi doar cu această ocazie, conform publicaţiei The Sun, prinţul Andrew, căruia i-au fost retrase toate rangurile militare după scandalul Jeffrey Epstein, va avea dreptul de a îmbrăca din nou haina militară.

La priveghiul de la Edinburgh prinţul Andrew a participat îmbrăcat în haine civile. Andrew, care a fost ofiţer în Marina regală în timpul Războiului Malvinelor (insulele Falkland), a primit o dispensă excepţională de a îmbrăca din nou uniforma militară pentru Priveghiul Prinţilor de vineri de la Westminster Hall.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X