Regele Charles al III-lea mulțumește oamenilor pentru sprijin

Regele Charles al III-lea le-a mulţumit duminică seară tuturor celor care l-au susţinut, pe el şi pe familia sa, de la moartea, pe 8 septembrie, a mamei sale, regina Elisabeta a II-a, ale cărei funeralii luni se anunţă grandioase, cu o mulţime uriaşă şi demnitari veniţi din întreaga lume, relatează AFP, preluată de Agerpres.

În timp ce doliul naţional care a urmat decesului suveranei se apropie de final, noul rege le-a mulţumit într-un comunicat „tuturor acestor nenumărate persoane” care şi-au manifestat sprijinul. „La Londra, Edinburgh, Hillsborough şi Cardiff, noi (el şi regina consoartă, Camilla – n.r.) am fost emoţionaţi peste măsură de toţi cei care şi-au dat osteneala să vină să aducă un omagiu serviciului în slujba căruia și-a pus întreaga viaţă iubita mea mamă, regretata Regină”, a transmis Regele Charles al III-lea.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X