Marea Britanie anunță un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, după referendumurile ilegale din Ucraina

Guvernul britanic a anunţat luni o nouă serie de sancţiuni în legătură cu ceea ce a calificat drept un ”simulacru” de referendumuri organizate de Moscova în vederea ataşării la Rusia în patru regiuni din estul şi sudul Ucrainei, controlate integral sau parţial de forţele ruse, relatează Reuters şi AFP.

Luni, cetăţenii din patru regiuni ale Ucrainei au votat pentru a patra zi consecutiv la referendumurile organizate de Moscova privind aderarea la Rusia, un plan pe care Kievul şi Occidentul l-au calificat drept un ”simulacru”, afirmând că rezultatele au fost dinainte stabilite şi că nu le vor recunoaşte.

Marea Britanie a declarat că printre persoanele sancţionate figurează înalţi responsabili ruşi implicaţi în organizarea acestor referendumuri.

”Referendumurile fictive organizate sub ameninţarea armelor nu pot fi nici libere, nici echitabile şi nu le vom recunoaşte niciodată rezultatele. Sancţiunile adoptate astăzi (luni) îi vizează pe cei care se află în spatele acestor mascarade de scrutine, precum şi indivizi care continuă să susţină războiul declanşat de puterea rusă”, a transmis, printr-un comunicat, ministrul britanic de externe James Cleverly.

Printre cele 92 de persoane şi entităţi vizate figurează în special ”responsabili ruşi de rang înalt care au organizat scrutinele ilegale în patru regiuni din Ucraina, precum şi ‘agenţia de relaţii publice preferată’ a lui (Vladimir) Putin”, detaliază ministerul în acelaşi comunicat.

Este vorba de 33 de indivizi trimişi în regiunile unde au avut loc actualele aşa-zise scrutine şi de agenţia IMA Consulting, care ar fi ‘organizat campaniile publice pentru aceste simulacre de referendumuri’, în special pentru ‘a apăra falsa lor legitimitate în Rusia’, indică ministerul.

Patru oligarhi au fost adăugaţi pe lista cu sancţiuni a Marii Britanii. Aceştia sunt God Nisanov şi Zarah Iliev, doi lideri ai unor grupuri de dezvoltare imobiliară, Iskander Mahmudov, directorul executiv a două companii siderurgice, şi Igor Makarov, preşedintele grupului Areti, care activează în sectorul gazelor şi petrolului.

Londra a declarat că printre persoanele sancţionate figurează 55 de membri în consiliile de administraţie şi directori de organizaţii care, potrivit guvernului, ”continuă să finanţeze maşina de război rusească”, printre care Gazprombank, Sberbank şi Sovcombank.

Marea Britanie a sancţionat până în prezent peste 1.200 de persoane şi 120 de entităţi, ca represalii la invazia rusă în Ucraina la sfârşitul lunii februarie.

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X