Preţul de vânzare al câinilor Corgi atinge noi recorduri după decesul reginei Elisabeta a II-a

Câinii Corgi, patrupede de talie mică adorate de regina Elisabeta a II-a, au atins preţuri record în Regatul Unit după decesul suveranei, care a deţinut 30 de exemplare din această rasă de-a lungul vieţii sale, informează AFP.

„Preţurile cerute de crescătorii de Corgi înregistraţi au atins astăzi un nou vârf”, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al unui site dedicat vânzării de animale de companie în Regatul Unit.

Preţul mediu „s-a dublat” în ultimele trei zile, potrivit aceleiaşi surse. „În cele mai recente anunţuri de mică publicitate, preţurile pentru anumiţi câini Corgi au depăşit pentru prima dată pragul de 2.500 de lire sterline” (2.780 de euro).

Site-ul înregistrează „un număr de căutări zilnice despre Corgi de 10 ori mai mare decât în aceeaşi perioadă a săptămânii trecute”, a precizat acelaşi purtător de cuvânt.

Acest fenomen reprezintă o creştere – a cererii şi a preţurilor – care a depăşit creşterea înregistrată în prima perioadă de lockdown a pandemiei de coronavirus, ce a reprezentat vârful vânzărilor de animale domestice.

Câinii Corgi, care au picioare scurte şi urechi ascuţite, au devenit de nedespărţit de imaginea reginei Elisabeta a II-a. Fosta suverană a crescut generaţii de Corgi, cu o preferinţă pentru rasa Pembroke, însă a creat şi subrasa „Dorgi” – o încrucişare între Corgi şi Teckel.

Regina Elisabeta a II-a a primit primul ei câine Corgi, Susan, cu ocazia celei de-a 18-a aniversări a sa, în 1944. Popularitatea rasei a crescut atunci cu 56%, a anunţat Kennel Club, cea mai mare organizaţie britanică dedicată sănătăţii şi dresajului câinilor.

Cota de simpatie a câinilor Corgi a crescut apoi şi datorită serialului „The Crown”, care prezintă viaţa reginei Elisabeta a II-a de-a lungul deceniilor. Între difuzarea primului sezon al serialului în 2017 şi anul 2020, înscrierile de pui din rasa Corgi Pembroke au crescut de aproape două ori, potrivit Kennel Club.

La moartea sa pe 8 septembrie, regina Elisabeta a II-a avea încă doi câini Corgi, Muick şi Sandy, care au participat în maniera lor la funeraliile regale. Pe peluza Castelului Windsor, ei au aşteptat, însoţiţi de două gărzi de corp, sosirea cortegiului funerar plecat din Londra pe aleea Long Walk din faţa castelului, în ziua în care fosta suverană a fost înmormântată, pe 19 septembrie.

Cei doi câini Corgi au fost adoptaţi apoi de prinţul Andrew, fiul cel mic al reginei Elisabeta a II-a.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X