Lewis Hamilton: Nu ar fi sfârşitul lumii dacă nu aş câştiga în acest sezon nicio cursă

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Mercedes), de şapte ori câştigător al titlului mondial în Formula 1, a declarat miercuri că pentru el nu ar fi „sfârşitul lumii” dacă nu ar câştiga în acest sezon nicio cursă, scrie AFP.

„Au mai rămas şase curse, deci sunt şase şanse de a câştiga”, a spus britanicul, care a câştigat întotdeauna cel puţin un Mare Premiu de la debutul său în F1 în 2007. „Dar, dacă nu va fi să fie, nu este sfârşitul lumii. Vom reveni în vârful piramidei”, a adăugat el.

Hamilton, deţinătorul recordului pentru numărul de victorii în GP (103), a refuzat, de asemenea, să descrie sezonul curent drept „unul nefast” pentru el. „Anul acesta a fost plin de satisfacţii pentru toată lumea”, a spus pilotul în vârstă de 37 de ani.

În prezent, Hamilton ocupă abia locul 6 în clasamentul piloţilor, cu 168 de puncte, primul loc fiind ocupat de olandezul Max Verstappen (335 de puncte), campion mondial en-titre.

Duminică va avea loc MP de Formula 1 de la Singapore, a 17-a rundă din calendarul F1, care se va încheia pe 20 noiembrie la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite).

Anul trecut, Hamilton a primit titlul onorific de cavaler al Marii Britanii ca recunoaştere a strălucitoarei sale cariere automobilistice, cu prilejul unei ceremonii conduse de Prinţul Charles de Wales la castelul Windsor.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X