Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat vineri că Statele Unite şi aliaţii lor nu se vor lăsa „intimidaţi” de preşedintele rus, Vladimir Putin, promiţând că NATO va apăra „fiecare centimetru” din teritoriul său, notează AFP.
„America şi aliaţii săi se vor lăsa intimidaţi”, iar Vladimir Putin „nu ne va speria”, a spus el într-un discurs la Casa Albă.
Joe Biden s-a adresat apoi direct preşedintelui rus, arătând cu degetul spre camera video, avertizându-l împotriva oricărui atac asupra teritoriului NATO.
„America şi aliaţii săi sunt pe deplin pregătiţi să apere fiecare centimetru din teritoriul NATO”, a spus el.
„Domnule Putin, înţelegeţi bine ce vreau să spun: fiecare centimetru”, a adăugat liderul de la Casa Albă.
Preşedintele american a vorbit la scurt timp după ce Vladimir Putin a oficializat anexarea a patru teritorii ucrainene și a promis victoria țării sale cu ocazia unui conecert festiv în Piața Roșie, la Moscova.
Preşedintele rus şi alţi responsabili ai ţării au ameninţat în mod repetat că vor fi folosite arme nucleare pentru a apăra teritoriile ucrainene nou încorporate.
Joe Biden a calificat ceremonia de vineri un „fals” aranjat pentru a-i demonstra puterea, ilustrând dimpotrivă „că are probleme’.
Referindu-se la noul ajutor de 12 miliarde de dolari acordat Ucrainei votat în Congresul american, preşedintele Statelor Unite a promis că va „continua să furnizeze echipament militar” ţării „pentru a se putea apăra”.
Joe Biden a promis, de asemenea, că va trimite mijloace submarine la locul exploziilor gazoductelor Nord Stream 1 şi 2 „pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat”, calificând incidentul drept un „act de sabotaj deliberat”.
„Vom lucra cu aliaţii noştri pentru a face lumină în acest sens”, a dat asigurări preşedintele american. „Am început deja să-i ajut pe aliaţii noştri să consolideze protecţia acestor infrastructuri cruciale”, a adăugat el.