Coreea de Sud şi Statele Unite au lansat patru rachete sol-sol în direcţia Mării Japoniei, a anunţat miercuri armata sud-coreeană, după o serie de tiruri dinspre Coreea de Nord, transmite AFP.
Potrivit statului major sud-coreean, armatele sud-coreeană şi americană au tras câte două rachete tactice asupra unor ţinte simulate. Marţi, forţele aeriene ale celor două ţări aliate au mai efectuat un exerciţiu cu lovituri de precizie pe insula nelocuită Jikdo din vestul Peninsulei Coreene.
Purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională, John Kirby, intervievat de CNN, a declarat că este vorba de „a răspunde la provocările Nordului, pentru a ne asigura că ne putem demonstra propriile capacităţi” şi „a ne asigura că avem capacităţile militare pregătite” relatează Agerpres.
Cu toate acestea, el nu a confirmat direct tirurile şi nu a oferit mai multe detalii.
„Nu trebuie să se ajungă la asta. I-am făcut cunoscut clar lui Kim Jong Un că suntem gata să ne aşezăm la masă fără condiţii prealabile”, a adăugat el.
Coreea de Nord, care şi-a revizuit legislaţia pentru a face „ireversibil” statutul său de putere nucleară, şi-a intensificat tirurile în acest an şi a lansat o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) pentru prima dată din 2017.
Phenianul a lansat marți o rachetă balistică cu rază intermediară (IRBM) care a survolat Japonia, determinând Tokyo să-şi activeze sistemul de avertizare şi să ceară locuitorilor din anumite zone să se adăpostească.
Secretarul general al ONU Antonio Guterres a condamnat marţi lansarea de către Coreea de Nord a unei rachete balistice deasupra Japoniei, denunţând o „escaladare”, a declarat purtătorul său de cuvânt.
La rândul său, preşedintele sud-coreean, Yoon Suk-yeol, a deplâns o „provocare” care încalcă „în mod clar principiile universale şi normele Naţiunilor Unite” şi a ordonat „un răspuns ferm”.