Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a promis miercuri o revenire la normal „în cursul săptămânii viitoare” în faţa penuriei importante de carburanţi care afectează întreaga Franţă din cauza unei greve în mai multe grupuri petroliere, notează AFP.
Această penurie nu are „nimic de-a face cu războiul, nimic, sunt conflicte sociale în două companii, care sunt Exxon şi TotalEnergies, care au realizat profituri importante deoarece contextul este bun (.. .), care au distribuit mult acţionarilor lor şi care au o negociere în curs”, a subliniat şeful statului, lansând „un apel la responsabilitate” către liderii şi sindicatele acestor companii.
La TotalEnergies, „au început, în sfârşit, negocierile”, şi-a exprimat satisfacţia Emmanuel Macron, adăugând că îşi doreşte ca, „în următoarele ore, să se poată ajunge la un acord, pentru că trebuie să reuşim mai ales prin acord şi dialog social”.
Pe lângă depozite de combustibil, şase din cele şapte rafinării din Franţa au fost miercuri în grevă, două de la Esso-ExxonMobil şi patru de la grupul TotalEnergies, pentru a cere majorări salariale, pe fondul super-profiturilor obţinute de grupurile petroliere odată cu creşterea preţului petrolului din cauza războiului din Ucraina.
Această mişcare grevistă, care durează deja de două săptămâni, a provocat dificultăţi de aprovizionare într-o treime din benzinăriile franceze. Şi din nordul în sudul Franţei se repetă aceleaşi scene: benzinării închise, cozi interminabile, preţuri în creştere şi moralul şoferilor în bernă.
Greviştii au decis miercuri dimineaţă să-şi continue mişcarea de protest, prelungind pentru moment penuria de carburanţi.