Ucraina cere României să declare Rusia ”stat sponsor al terorismului” 

Premierul Ucrainei cere României să declare Rusia stat terorist. La rândul său, premierul Nicolae Ciucă l-a asigurat pe omologul său ucrainean de tot sprijinul României. Declarațiile au fost făcute la inaugurarea unui nou punct de trecere a frontierei între România și Ucraina,  Vicovu de Sus-Krasnoilsk,  de către premierii Nicolae Ciucă și Denis Shmihal.

O astfel de inițiativă din partea României ar presupune încetarea de facto a oricărei relații diplomatice, economice și politice cu Federația Rusă. Ucraina a cerut în mod repetat comunității internaționale să adopte o astfel de decizie la nivelul fiecărui state membru UE și NATO.

Președintele SUA, Joe Biden, a respins această cerere în septembrie. Cu toate acestea, mai mulți membri ai Congresului SUA au inițiat o astfel de cerere către Casa Alba.

Premierul Nicolae Ciucă nu a făcut nici un comentariu legat de această cerere în conferința de presă comună cu omologul său ucrainean.

De asemenea, premierul Denys Shmyhal a cerut României, în același discurs, ”să sprijine inițiativa de a exclude Moscova din Organizaţia de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN)”. OCEMN este o organizație din care fac parte statele riverane Mării Negre și are o activitate relativ slabă. Cu toate acestea, OCEMN este unul dintre puținele formate internaționale în care mai există un dialog al țărilor occidentale cu Rusia.

În discursul de la Vicovu de Sus, premierul Denys Shmyhal a mulțumit României pentru susținerea integrității teritoriale și suveranității Ucrainei, dar și pentru sprijinul acordat țării sale în războiul cu Rusia.

”Suntem recunoscători României pentru susținerea integrității teritoriale și suveranității Ucrainei. România ne susține foarte activ în lupta împotriva împotriva agresorului, România susține ideea formării unui tribunal internațional, România ne susține pe parcursul Ucrainei spre viitor. (…) Ne-am întâlnit într-o perioadă dificilă pentru Ucraina, când agresorul distruge toată infrastructura critică a Ucrainei, mai ales că se apropie iarna. Am fi recunoscatori României dacă ar recunoaște la nivel oficial Rusia ca stat sponsor al terorismului și de a susține excluderea Rusiei din Occident. După 24 februarie, directia spre Occident a devenit cea mai importantă pentru noi.”, a precizat Denys Shmyhal, premierul Ucrainei.

„După 24 februarie, agresiunea ilegală, premeditată și neprovocată a Federației Ruse în Ucraina produce efecte și consecințe dezastruoase pentru Ucraina. Ucraina are nevoie de solidaritatea noastră, are nevoie în aceste clipe de sprijinul pe care comunitatea internațională poate să îl acorde.”, a transmis premierul Nicolae Ciucă.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X