NASA a lansat mega-racheta lunară Artemis, din a treia încercare. Este prima misiune spre Lună după 50 de ani

Megaracheta SLS a decolat cu succes, în această dimineață, îndreptându-se în prezent spre Lună. Misiunea Artemis, a NASA, își propune să reia misiunile selenare. Decolarea, care fusese programată inițial în luna august, a fost amânată de mai multe ori din cauza dificultăților tehnice sau a vremii nefavorabile.

Lansarea rachetei de 4,1 miliarde de dolari este primul pas spre reluarea misiunilor NASA pe Lună. Agenția a dezvoltat acest model de rachetă pe durata a mai mult de zece ani. Este cea mai puternică rachetă realizată până acum de agenția spațială americană.

Primele zboruri nu vor avea echipaj uman, rolul lor fiind de a testa noile echipamentele. La bord vor fi inclusiv manechine cu senzori, cu ajutorul cărora se vor studia efectele radiațiilor cosmice asupra unui viitor echipaj uman. O misiune cu oameni la bord va avea loc, cel mai devreme, în 2025, spune NASA. Acest tip de rachetă ar putea fi folosit și pentru viitoarele misiuni spre Marte.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X