Ţările din grupul G20, reunite într-un summit în insula indoneziană Bali, au adoptat o declaraţie în care majoritatea statelor membre critică dur războiul lansat de Rusia împotriva Ucrainei.
”Majoritatea membrilor au condamnat puternic războiul din Ucraina”, potrivit DPA, în pofida opoziţiei iniţiale din partea Rusiei faţă de o asemenea exprimare. Poziţia Moscovei a fost la rândul său inclusă în textul declaraţiei finale.
Declaraţia califică atacul Rusiei contra Ucrainei vecine drept război şi nu ”operaţiune militară specială”, aşa cum dorea preşedintele rus Vladimir Putin, absent de la summit.
Prim-ministrul Marii Britanii, Rishi Sunak, a vorbit la Bali în încheierea G20, unde a spus că nicio persoană din lume nu a scăpat neatinsă de efectele economice ale războiului lui Vladimir Putin asupra Ucrainei și că efectele secundare vor continua ani de zile.
Participantele la summitul de două zile al G20 sunt Africa de Sud, Arabia Saudită, Argentina, Australia, Brazilia, Canada, China, Coreea de Sud, Franţa, Germania, India, Indonezia, Italia, Japonia, Marea Britanie, Mexic, Rusia, SUA şi Turcia, precum şi Uniunea Europeană.
Rusia a fost reprezentată de ministrul de externe Serghei Lavrov, care a părăsit deja reuniunea încă de marţi, cu câteva ore înaintea adoptării declaraţiei finale. El a afirmat că ţările occidentale au încercat să ”politizeze” declaraţia comună a summitului.
Războiul din Ucraina a umbrit agenda summitului G20, în pofida apelurilor ţării gazdă, Indonezia, la unitate şi la concentrare pe măsuri pentru soluţionarea unor probleme globale, ca inflaţia, securitatea energetică şi alimentară.
Declaraţia finală a summitului G20 cere prelungirea acordului asupra exporturilor de cereale.
Acordul, negociat în iulie sub egida Turciei şi care a permis exportarea a circa 10 milioane de tone de cereale ucrainene, expiră vineri şi Rusia lasă să planeze dubii despre intenţiile sale.