Parlamentul European a numit Rusia stat susținător al terorismului

Parlamentul European a declarat Rusia „regim terorist” din cauza războiului său brutal împotriva Ucrainei. Într-o rezoluție fără caracter obligatoriu aprobată de o largă majoritate a deputaților europeni, Parlamentul European a îndemnat cele 27 de state membre ale UE să facă aceeași desemnare „cu toate consecințele negative pe care aceasta le implică”.

Președintele Ucrainei a transmis mulțumiri parlamentarilor europeni pentru că „au recunoscut Rusia drept un stat care promovează terorismul. Rusia a dovedit întregii lumi că merită să fie catalogată astfel,  după ce a lansat 67 de rachete împotriva infrastructurii noastre, industriei noastre energetice, oamenilor obişnuiţi”.

”Vom restabili toate astea. Vom trece prin toate astea, pentru că suntem un popor de neînvins”, a mai transmis Zelenski.

Rusia bombardează infrastructura Ucrainei după ce Parlamentul European a declarat-o drept „stat sponsor al terorismului”. Ruşii sfidează legile războului şi atacă ţinte civile. Ucrainenii se luptă pentru a evita un dezastru la centrala nucleară Zaporojie.

Orașele europene au fost îndemnate să trimită generatoare de rezervă în Ucraina pentru a ajuta țara să treacă iarna în fața atacurilor Rusiei asupra infrastructurii de electricitate. Rețeaua electrică ucraineană a fost din nou bombardată, iar președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a lansat un apel pentru a trimite generatoare în Ucraina.

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X