Cea mai mică imagine a Scenei Naşterii Domnului din lume, realizată între urechile unui ac de cusut

Imaginea considerată cea mai mică reprezentare din lume a Scenei Naşterii Domnului, a fost expusă în oraşul Birmingham din Marea Britanie, informează BBC.

Imaginea a fost gravată manual pe o plăcuţă de aur plasată între urechile unui ac de cusut de un microgravor local, Graham Short.

În trecut, acelaşi artist a realizat şi un portret al reginei Elisabeta a II-a pe un vârf de ac, vândut cu 100.000 de lire sterline.

Vizitatorii Festivalului Naşterii Domnului (Nativity Festival – n.r.) din St Laurence Church, Northfield, vor putea să admire noua sa creaţie cu ajutorul unui microscop.

Graham Short a dezvăluit că a utilizat un puternic microscop medical şi că a luat medicamente pentru a-şi scădea ritmul cardiac pentru a putea să realizeze această lucrare.

„De fapt, a trebuit să gravez între două bătăi consecutive ale inimii”, a explicat el.

Artistul a mai spus că a trebuit să îşi facă injecţii asemănătoare celor cu Botox în jurul ochilor la fiecare trei luni, pentru a se asigura că atenţia lui nu va fi distrasă din cauza nervilor şi a muşchilor faciali în timp ce lucra la această miniatură specială.

Reverendul Janet Chapman a dezvăluit că lucrarea face parte dintr-o expoziţie dedicată Scenei Naşterii Domnului ce cuprinde creaţii din lumea întreagă.

Evenimentul din Birmingham s-a dovedit atât de popular, încât administratorii bisericii au decis să o deschidă pentru public, din nou, sâmbăta viitoare.

Sursa foto: BBC

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X