Prima femeie care va arbitra un meci de la Cupa Mondială masculină de fotbal

Franţuzoaica Stephanie Frappart va fi prima femeie care va arbitra un meci de la Cupa Mondială masculină de fotbal, joi, pe stadionul Al-Bayt din Al Khor, când Germania şi Costa Rica se vor înfrunta în Grupa E, a anunţat FIFA.

Frappart se numără printre cele trei femei incluse pe lista arbitrilor Cupei Mondiale din Qatar, împreună cu rwandeza Salima Mukansanga şi japoneza Yoshimi Yamashita, alături de trei arbitri asistenţi de sex feminin: Neuza Back (Brazilia), Karen Diaz Medina (Mexic) şi Kathryn Nesbitt (Statele Unite).

În vârstă de 38 de ani, Stephanie Frappart a fost prima femeie care arbitrat un meci din Liga Campionilor la masculin, în 2020. Ea a fost de asemenea prima femeie care a condus meciuri din liga secundă franceză (2014) şi din Ligue 1 (2019), precum şi în Supercupa Europei (2019).

La Mondialul din Qatar, franţuzoaica a oficiat deja ca al patrulea arbitru la meciurile Mexic – Polonia şi Portugalia – Ghana, din faza grupelor.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X