Ministerul Apărării britanic: Sprijinul opiniei publice din Rusia pentru războiul din Ucraina, în scădere substanţială

Sprijinul din partea opiniei publice ruse pentru războiul din Ucraina ”scade substanţial”, a anunţat duminică Ministerul Apărării britanic în buletinul său informativ zilnic.

”Cu Rusia improbabil să obţină succese majore pe câmpul de luptă în următoarele câteva luni, menţinerea unei aprobări chiar tacite a războiului, în rândul populaţiei, va fi probabil tot mai dificilă pentru Kremlin”, a explicat ministerul citat.

”Datele arată că 55% dintre ruşi sunt favorabili tratativelor de pace cu Ucraina, doar 25% afirmând că sprijină continuarea conflictului”, a adăugat Ministerul Apărării de la Londra, care citează media ruse.

La începutul războiului, în jur de 80% dintre ruşi susţineau ceea ce Kremlinul numeşte ”operaţiune militară specială” în Ucraina.

De la începutul războiului din Ucraina, Ministerul Apărării britanic publică date ce au drept scop să contracareze informaţiile difuzate de Rusia legate de conflict. Moscova acuză Regatul Unit că duce o campanie de dezinformare.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X