Marea Britanie aprobă vaccinul anti-Covid Pfizer/BioNTech pentru copii peste 6 luni

Agenţia de reglementare în domeniul medicamentelor din Marea Britanie (MHRA) a anunţat marţi autorizarea utilizării unei versiuni a vaccinului anti-COVID-19 produs de Pfizer şi BioNTech pentru copiii cu vârste mici.

Este vorba despre un vaccin anti-Covid produs de Pfizer şi BioNTech destinat copiilor cu vârste cuprinse între șase luni şi patru ani, relatează Reuters.

Dacă vaccinul va fi în cele din urmă folosit la această grupă de vârstă depinde de o recomandare din partea Comitetului Mixt pentru Vaccinare şi Imunizare (JCVI) din Marea Britanie, care oferă recomandări în legătură cu serurile care pot fi utilizate în cadrul programului naţional de vaccinare.

La baza obținerii avizul Agenţiei de reglementare în domeniul medicamentelor din Marea Britanie stă un studiu clinic în desfăşurare, cu 4.526 de participanţi.

Pfizer a depus recent cererea de autorizare în regim de urgență a vaccinului anti COVID-19 adaptat la Omicron pentru copiii cu vârste cuprinse între şase luni şi patru ani. Odată autorizat, copiii vor primi schema primară de vaccinare cu două doze ale vaccinului original Pfizer-BioNTech şi o doză suplimentară a vaccinului bivalent adaptat la Omicron, au precizat companiile Pfizer și partenerul german BioNTech.

Vaccinul lor bivalent anti COVID-19, care ţinteşte tulpina originală a coronavirusului SARS-CoV-2 şi subvariantele BA.4 şi BA.5 ale variantei Omicron, este autorizat în prezent ca doză booster pentru persoanele cu vârste de peste cinci ani în Statele Unite şi în Uniunea Europeană.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X