Perturbări majore în Marea Britanie. O nouă grevă feroviară va paraliza țara

O nouă grevă, marți, amenință cu perturbări majore în Marea Britanie, în timp ce țara se confruntă cu o acțiune sindicală istorică din cauza crizei legate de costul vieții în perioada premergătoare sărbătorilor.

Potrivit sindicatului RMT, 40.000 dintre membrii săi care lucrează în rețeaua Network Rail, în Marea Britanie, și în 14 companii feroviare se vor alătura grevei, care este programată pentru marți și miercuri, vineri și sâmbătă, precum și pentru patru zile în ianuarie.

Greve anunțate de Sindicatul feroviar RMT:

  • Marți și miercuri, 13-14 decembrie
  • Vineri și sâmbătă, 16-17 decembrie
  • Sâmbătă 24 (de la ora 18:00 GMT) până marți, 27 decembrie
  • Marți și miercuri, 3-4 ianuarie
  • Vineri și sâmbătă, 6-7 ianuarie

Network Rail (care deține și repară infrastructura feroviară) spune că pasagerii ar trebui să verifice site-ul web al companiei care operează trenurile și să călătorească numai dacă este absolut necesar, relatează BBC.

În ajunul acțiunii feroviare din Marea Britanie, în condițiile în care zăpada a perturbat deja transportul duminică și luni, sindicatul RMT a respins ultimele propuneri ale conducerii Network Rail.

„Guvernul refuză să miște un deget pentru a împiedica aceste greve și este clar că vrea să scoată în afara legii acțiunile de grevă eficiente”, a declarat secretarul general al RMT, Mick Lynch, informează Le Point.

Premierul conservator Rishi Sunak a promis miercuri că va introduce „noi legi dure” pentru a aborda consecințele grevelor. În urma unei ședințe de criză a guvernului, luni, care s-a concentrat atât pe perturbările cauzate de vreme, cât și pe acțiunile sindicale, ministrul de stat Oliver Dowden a cerut sindicatelor să „anuleze” grevele și să negocieze cu angajatorii.

Sursa foto: BBC

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X