Sute de români și-au petrecut noaptea în aeroporturile din Londra, dormind pe scaune sau pe jos

Sute de oameni pe aeroporturile londoneze, unde rar se mai ridică un avion de la sol. S-a ajuns şi la gesturi extreme şi de neexplicat. Un român i-a înjurat pe angajaţii aeroportului şi și-a rupt pașaportul în fața lor. În acest moment, pe Aeroportul Stansted au fost anulate toate zborurile.

Supărat că afară ninge şi avioanele nu pot decola, românul şi-a vărsat nervii pe angajaţii din aeroportul Luton. După jigniri şi înjurături, individul îşi rupe ostentativ paşaportul fără să se gândească că asta l-ar putea ţine în Regat nu câteva ore, ci câteva zile.

Mulţi şi-au pierdut cumpătul şi au dat vina pe companiile aeriene. Explicațiile, însă, au fost scurte: „Din cauza vremii, unele zboruri pot fi afectate. Vă rugăm contactaţi compania aeriană pentru mai multe informaţii”.

Pasagerii unui avion cu destinaţia Cluj-Napoca spun că au fost ţinuţi şase ore în avion, după care au fost trimişi din nou în aeroport.

Unii dintre ei trebuiau să ajungă la Cluj Napoca dar aşteaptă de 24 de ore pe aeroportul Luton. Alţii au fost norocoşi şi au ajuns doar cu trei ore întârziere.

Situaţia românilor blocaţi în aeroporturi şi a zborurilor anulate a ajuns şi la ministrul Transporturilor.

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor: Păi, şi ce să facem dacă nu-ţi dă voie să aterizezi? Haideţi să vedem când condiţiile meteo vor fi…

Şi curse spre Bucureşti şi Suceava au fost anulate. Unele aeronave au fost reprogramate peste două zile. Oamenii se plâng că nu au mai găsit locuri la hotelurile din jurul aeroporturilor.

În Timişoara, un avion care trebuia să ajungă din Marea Britanie şi să decoleze spre Germania a fost reprogramat abia peste patru zile.

Foto: captură Observator

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X