”Food Aid”, interpretat de LadBaby, pe primul loc în topul muzical de Crăciun din Marea Britanie

Duoul LadBaby a ocupat pentru al cincilea an consecutiv primul loc în celebrul top muzical de Crăciun din Marea Britanie, cu cel mai nou single al său, „Food Aid”, un cover al cântecului „Do They Know It’s Christmas” lansat de supergrupul de caritate Band Aid, a anunţat sâmbătă BBC.

Primul loc ocupat în topul muzical din Marea Britanie în perioada Crăciunului declanşează multe pasiuni în rândul publicului şi printre companiile mass-media britanice, stimulează vânzările de discuri şi reprezintă o performanţă la care râvnesc mulţi muzicieni de prestigiu.

Single-ul duoului LadBaby, lansat pentru a strânge fonduri în beneficiul băncilor de alimente din Regatul Unit şi pentru fundaţia de caritate Band Aid, s-a vândut în 65.000 de copii în săptămâna care se încheie cu duminica de Crăciun, depăşind mult iubitul cântec „Last Christmas” al grupului Wham.

Duoul LadBaby, compus din Mark şi Roxanne Hoyle, deţine de acum cele mai multe piese devenite Nr.1 de Crăciun decât orice artist solo din istoria topului muzical din Marea Britanie.

LadBaby a făcut istorie şi anul trecut, când a ocupat pentru al patrulea an la rând primul loc în topul de Crăciun din Marea Britanie, datorită colaborării sale cu Ed Sheeran şi Elton John, „Sausage Rolls For Everyone”.

După ce a reuşit acest lucru pentru a cincea oară, cuplul din Nottingham a depăşit trupa The Beatles în topul artiştilor şi formaţiilor cu cele mai multe piese ajunse în fruntea topului britanic de Crăciun.

The Beatles a reuşit de patru ori această performanţă, cu piesele „I Want To Hold Your Hand” în 1963, „I Feel Fine” în 1964, „Day Tripper” în 1965 şi „Hello, Goodbye” în 1967.

Şirul de victorii obţinute de LadBaby a început în 2018 cu „We Built This City”. Celelalte victorii ale sale au fost obţinute cu ajutorul pieselor „I Love Sausage Rolls” (2019), „Don’t Stop Me Eatin'” (2020) şi „Sausage Rolls For Everyone” (2021).

Datorită succesului din 2022, cântecul „Do They Know It’s Christmas”, compus iniţial de Bob Geldof şi Midge Ure pentru a lupta împotriva foametei din Etiopia, a devenit singurul single care a ocupat primul loc în topul britanic prin intermediul a cinci înregistrări diferite.

Precedentul record era deţinut de „Unchained Melody”, o piesă dusă pe prima poziţie în topul britanic de Jimmy Young, The Righteous Brothers, Robson & Jerome şi Gareth Gates.

În acest an, pe locurile următoare din topul single-urilor s-au clasat grupul Wham! -cu „Last Christmas”, supergrupul The Sidemen – cu „Christmas Drillings” -, cântăreaţa Mariah Carey – cu „All I Want For Christmas Is You” – şi duoul Ed Sheeran & Elton John – „Merry Christmas”.

În topul de Crăciun al albumelor, prima poziţie a fost ocupată de cântăreaţa americană Taylor Swift datorită celui de-al 10-lea material de studio al ei, intitulat „Midnights”.

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X