Guvernul britanic anunţă un proiect de lege privind interzicerea tuturor terapiilor de conversie, inclusiv ale transsexualilor

Guvernul britanic se pregăteşte să publice un proiect de lege care să interzică toate terapiile de conversie, inclusiv cele care vizează persoanele transgender, relatează AFP.

Anunţul de marţi survine după ce guvernul britanic a revenit de mai multe ori asupra unei promisiuni ce datează din 2018 în legătură cu aceste terapii care pretind că pot schimba orientarea sexuală sau identitatea de gen a unei persoane.

„Guvernul va publica un proiect de lege, care va prezenta o propunere de abordare pentru interzicerea practicilor de conversie. Recunoaştem forţa sentimentelor cu privire la problema practicilor de conversie dăunătoare şi rămânem angajaţi să protejam oamenii de aceste practici. Textul va proteja pe toată lumea, inclusiv persoanele care sunt vizate din cauza sexualităţii lor sau pentru că sunt transgender.” în Anglia şi Ţara Galilor, a declarat marţi ministrul Culturii, Michelle Donelan, într-o declaraţie scrisă adresată Parlamentului.

Anunţul a fost salutat de mai multe asociaţii, precum organizaţia LGBTQ+ Stonewall.

„Guvernul trebuie să publice proiectul de lege şi un calendar iminent cât mai curând posibil”, a declarat Nancy Kelley, directoarea executivă a Stonewall, subliniind că cifrele guvernului arată că 13% dintre persoanele trans şi 7% dintre toate persoanele LGBTQA+ au fost supuse unei terapii de conversie sau li s-a oferit o astfel de terapie.

După ce a anunţat în primăvara anului trecut că renunţă la interzicerea terapiei de conversie, guvernul britanic şi-a schimbat rapid decizia în urma protestelor.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X