Regina Elisabeta, la primul eveniment oficial major de la decesul prințului Philip

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a deschis oficial o nouă sesiune parlamentară. Este primul eveniment oficial major la care participă suverana britanică, după decesul soțului său, prințul Philip.

Anul acesta, ceremoniile au fost ajustate atât din cauza doliului din familia regală cât și a restricțiilor privind evenimentele publice în timp de pandemie.

Suverana a fost însoțită de moștenitorul tronului, prințul Charles, și de soția acestuia, Camilla, ducesă de Cornwall.

La Palatul Westmisnter, toată asistența a purtat mască. Cei care au primit permisiunea de a asista sau participa la ceremonii s-au testat anti-Covid înainte.

Potrivit tradiției, discursul reginei cuprinde agenda guvernului.

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii: Marea Britanie este decisă să ajungă la zero emisii poluante până în 2050. Va fi introdusă legislația necesară pentru a contracara activități ostile ale altor țări. Vor fi luate măsuri pentru a combate inegalitățile rasiale și etnice și pentru interzicerea terapiilor de conversie. Va fi promovată de asemenea legislația necesară pentru a fi siguri că Marea Britanie deține și promovează cele mai înalte standarde privind protecția animalelor. Guvernul meu va porni de la succesul campaniei de vaccinare, pentru a deveni un lider în promovarea științei, de noi terapii pentru afecțiuni precum cancerul. Mă rog ca Dumnezeu Atotputernicul să vă binecuvânteze deciziile.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X