Marea Britanie vrea să livreze Ucrainei 14 tancuri Challenger 2 până la sfârșitul lunii martie

Regatul Unit speră că tancurile Challenger 2 pe care le-a promis Ucrainei în scopul contracarării invaziei ruse vor ajunge în această ţară la sfârşitul lui martie, a anunţat joi guvernul britanic, informează AFP şi Reuters.

Regatul Unit a fost prima ţară care a anunţat, pe 14 ianuarie, că va furniza Kievului 14 tancuri grele Challenger 2. Germania şi SUA i-au urmat miercuri exemplul.

În Parlamentul britanic, Alex Chalk, secretar de stat în cadrul Ministerului Apărării al Regatului Unit, a anunţat joi că „intenţia” guvernului britanic este ca tancurile promise Ucrainei să ajungă în această ţară „la sfârşitul lui martie”.

Până atunci este prevăzut „un important program de antrenament” atât pentru militarii ucraineni care vor utiliza aceste tancuri, cât şi pentru cei ce vor avea sarcina de a le întreţine. Acest program ar urma să înceapă de lunea viitoare, a precizat Alex Chalk.

Premierul britanic, Rishi Sunak, a explicat că „totul se derulează după cum este prevăzut” în ceea ce priveşte furnizarea acestor tancuri Ucrainei şi a declarat că „toată lumea ar trebui să fie mândră” de rolul de motor al Regatului Unit în această problemă.

„Suntem în prezent într-un dialog cu ucrainenii asupra celui mai bun mod de a furniza aceste tancuri şi pentru a asigura că militarii lor (ucraineni) primesc antrenamentul de care au nevoie”, a adăugat Alex Chalk într-o declaraţie pentru posturile de televiziune britanice.

După săptămâni de ezitări, SUA şi Germania au anunţat miercuri că vor livra tancuri grele Ucrainei, depăşind o nouă etapă în susţinerea militară a Kievului, în perspectiva unei posibile contraofensive la invazia rusă.

Germania speră la rândul său că va livra tancurile Leopard 2 promise Ucrainei la sfârşitul lui martie-începutul lui aprilie.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X