O femeie însărcinată a fost grav accidentată, joi seară, pe o trecere de pietoni din București. Șoferul autovehiculului a fugit de la locul accidentului. Femeia, în vârstă de 30 de ani, a fost transportată la Spitalul Pantelimon, în stare de conștiență.
Șoferul este cetățean britanic și a fost prins pe aeroportul din Cluj, în timp ce voia să fugă din țară. Bărbatul, care a fugit de la locul accidentului, a fost prin vineri dimineață, în jurul orei 4:00.
„În urma activităților desfășurate de către polițiștii din cadrul Brigăzii Rutiere, conducătorul autovehiculului a fost identificat în persoana unui bărbat, cetățean străin.
Acesta a fost dat în consemn la punctele de trecere a frontierei, iar în cursul acestei dimineți, bărbatul a fost depistat în punctul de frontieră din aeroportul municipiului Cluj-Napoca, încercând să părăsească țara.
Persoana în cauză va fi preluată de polițiștii din cadrul Brigăzii Rutiere care vor proceda la conducerea acesteia la sediul unității de poliție, în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale”.
Din ultimele informații apărute în presa locală, se pare că femeia accidentată ar fi pierdut sarcina.